Scrutinul majoritar în circumscripţii uninominale – avantaje şi dezavantaje

În contextul discuţiei tot mai aprinse despre modificarea tipului de scrutin, de la
cel de reprezentare proporţională în cel majoritar în circumscripţii uninominale, este
necesar de văzut principalele avantaje şi dezavantaje ce ar interveni asupra democraţiei
româneşti.
Principalul reproş care i se aduce sistemului electoral de reprezentare
proporţională este faptul că favorizează fragmentarea sistemului de partide. Însă, aşa cum
arată diferiţi autori de ştiinţă politică, există metode prin care se poate atenua sau evita
această fragmentare.
Atunci când se optează pentru un sistem electoral, se iau în considerare mai mulţi
factori. În aceste condiţii, trebuie să radiografiem analitic principalele argumente în
favoarea modificării sistemului electoral românesc.
Principalele argumente s-au referit la faptul că un model majoritar în
circumscripţii uninominale va putea oferi o reprezentare mai corectă a votului
alegătorilor. Aşa cum se doreşte, românii vor vota omul, nu o lista propusă de un partid.
Totuşi, aşa cum arată Arent Liphart, sistemul proporţional are disproporţionalităţi mai
mici decât sistemele pluralitare şi majoritare1. Ba, mai mult, sistemul proporţional
favorizează democraţia consensualistă, democraţie care, aşa cum arată Liphart, este mai
democratică decât modelul majoritarist al democraţiei.
Prin decizia de modificare a sistemului electoral, România se îndepărtează de
acest model. Sistemul de reprezentare proporţională, alături de guvernarea parlamentului,
sunt principalii determinanţi pentru un model consensualist al democraţiei2.
Modul în care a acţionat preşedintele Traian Băsescu, forţând decizia
parlamentului prin declaraţii şi referendum arată, mai degrabă, că sistemul electoral
majoritar în cisrcumscripţii uninominale este impus de un singur om sau, în orice caz, de
un grup restrâns de oameni. Discuţia asupra acestui subiect nu este nouă, a fost abordată
anterior şi de partidele politice, majoritatea în scopuri populiste.
Dacă s-ar fi ţinut cont de mai multe aspecte în demersul de modificare a
sistemului de vot, probabil că dezbaterea ar fi fost cu totul alta. Până acum se discuta doar
despre necesitatea votului, cu argumentul central: reforma clasei politice. Totuşi,
adoptarea scrutinului majoritar în circumscripţii uninominale nu este suficientă pentru
reforma clasei politice, dar poate constitui un început.
Aşa cum arată literatura de specialitate, o ţară tinde să fie ataşată de propriul tip
de sistem electoral, cazurile de trecere de la un sistem RI la unul majoritar fiind foarte
rare.
1 Arend Liphart, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionareîn treizeci şi şase de ţări,
Traducere de Cătălin Constantinescu, Prefaţă de Lucian-Dumitru Dîrdală, Iaşi: Polirom, 2006, p. 159.
2 Ibidem, p. 275.
Cristian Preda arată că sistemul electoral românesc produce un efect pervers:
“conceput ca un sistem de reprezentare proporţională, dispozitivul electoral românesc
produce cele mai importante efecte majoritare cunoscute până în prezent”3
Dacă este să ţinem cont de această afirmaţie, de altfel susţinută cu o serie de
calcule şi analize ştiinţifice, atunci apare întrebarea: ce sens mai are modificarea
sistemului electoral, de la reprezentare proporţională la majoritar? Chiar Cristian Preda
susţine că modificarea sistemului electoral întrunul majoritar este lipsită de sens, pentru
că modelul actual “produce deja efectele scrutinului dorit”4.
Pe de altă parte, Daniel Barbu arată că partidele politice în România „domnesc, nu
guvernează”5. Pentru a descrie acest fenomen, el foloseşte termenul de partidocraţie. În
aceste condiţii, este de dorit un sistem de vot în circumscripţii uninominale care să
dezintegreze centrul de putere de la nivelul partidelor politice. Atomizarea puterii apare
ca un proces benefic, capabil să contracareze tocmai fenomenul prin care o listă întreagă
aleasă sub egida unui partid să răspundă la unison la comanda liderilor de partid.
În Republica absentă, autorul simulează nişte alegeri pe baza scrutinului majoritar
în circumscripţii uninominale, iar concluziile sale erau deja omologate de mai mulţi
autori de specialitate. „Reprezentarea proporţională difuzează voturile, în timp ce
sistemul majoritar favorizează partidele mai puternice, menajând totuşi un loc relativ
important pentru candidaţii independenţi, cu o solidă notorietate locală.”6 În continuare,
arată că sistemul de reprezentare proporţională favorizează partidele mici şi
defavorizează partidele mari şi că partidele cu vocaţie guvernamentală nu sunt formal
avantajate de acest sistem. În aceeaşi ordine de idei, „votul uninominal ar fi declanşat un
proces de restructurare a sistemului românesc de partide într-un sens bipartizan”.7
Probabilitatea de a fi aleşi lideri locali ce nu răspund unei discipline de partid a
părut înfricoşătoare pentru partide, chiar şi pentru analişti, în ideea unui scenariu în care
deputaţii şi senatorii aleşi în colegii uninominale să nu se mobilizeze pentru a vota o
problemă de maxim interes naţional.
Însă, dat fiind faptul că se votează omul şi nu lista, există un nivel mai mare de
control din partea alegătorilor asupra aleşilor. Mai mult, oamenii aleşi tind să reprezinte
în mai mare măsură interesele acelora de la care au primit votul. Fie că sunt candidaţi cu
„notorietate locală”, deci localnici, fie că merg de la centru să candideze într-un colegiu
în provincie, candidaţii vor cunoaşte mai bine problemele cu care se confruntă aceia de la
care primesc votul. Şi este un început. Votul în circumscripţii uninominale va
descentraliza puterea de la nivelul partidelor, spre alte zone, unde interesele cetăţenilor
vor fi reprezentate mai bine.
Un dezavantaj relativ este dat de faptul că un sistem bipartidist nu ar fi tocmai
benefic pentru democraţia românească aflată în proces de consolidare. Accesul mai
multor partide în Parlament creează premisele unui dialog de pe mai multe poziţii,
deciziile sunt luate prin compromis, cu eforturi mari de a se ajunge la consens. Mai mult,
în acest fel, interesele minorităţilor sunt mai bine reprezentate.
3 Cristian Preda, Partide şi alegeri în România postcomunistă: 1989-2004, Bucureşti: Nemira, 2005, p. 34.
4 Ibidem, p. 35.
5 Daniel Barbu, Republica absentă, Bucureşti: Nemira, 1999, p. 157.
6 Ibidem, p. 175.
7 Ibidem, p. 180.
Nu este de dorit un model majoritarist, care să scadă şansele de acces în parlament
a minorităţii maghiare şi să reducă numărul reprezentanţilor. Mai ales că, în ultima
vreme, au existat câteva discuţii contradictorii cu minoritatea maghiară.
Există posibilitatea ca introducerea votului în circumscripţii uninominale să
conducă la creşterea ratei participării la vot. Cetăţenii vor avea percepţia asupra
responsabilităţii votului. Poate că acest tip de scrutin este binevenit, dat fiind faptul că
rata participării cetăţenilor la vot este în continuă scădere. Fenomenul a culminat cu
rezultatele participării la alegerile europarlamentare, unde s-a înregistrat cea mai mică
rată din istoria alegerilor postdecembriste, adică de 29,12% din numărul celor înscrişi pe
liste. Românii sunt tot mai puţin interesaţi de politică, iar Parlamentul continuă să rămână
instituţia cu gardul cel mai redus de încredere. Una dintre cele mai importante variabile
care se măsoară în democraţie se referă la participarea politică, iar votul este principala
formă de participare8. În democraţiile consolidate, există o tendinţă, încadrabilă în
curentele postmoderniste, ce ţine să încurajaze participarea politică a cetăţenilor, ca
pincipala modalitate de creşterea a calităţii democraţiei.9
O critică des auzită în ultima perioadă se referă la maturitatea cetăţenilor de a-şi
asuma şi utiliza corect acest tip de vot. Din 1990 încoace, clasa politică subestimează
cetăţeanul român. Îi pune la îndoială capacitatea sa de a evalua acţiunile oamenilor
politici şi de a utiliza, cu responsabilitate, instrumentul democratic în care se găseşte
însăşi esenţa democraţiei: votul. Pe acelaşi fond, se tot vorbeşte de cultura politică10 de
supunere pe care o au românii. Dar, după o perioadă atât de lungă în care au practicat o
astfel de atitudine faţă de sistemul politic, este dificilă constituirea unei culturi politice
participative. Introducerea acestui model de scrutin poate constitui o etapă de maturizare
democratică a românilor, o etapă de trecere la cultura participativă.
În sistemul proporţional este necesară formarea de coaliţii, datorită numărului mai
mare de partide care intră în parlament. Dependenţa de susţinerea unui partid în
parlament determină o guvernare ce ţine cont de mai multe interese, o guvernare care este
controlată mai mult de parlament. Şi aşa la noi există un efect pervers destul de grav, ce
constă în preeminenţa guvernului asupra parlamentului, mai ales în ce priveşte criteriul
de legiferare. Un sistem bipartidist, în care un partid va avea, fără mari probleme,
majoritate parlamentară, va permite guvernarea de către un singur partid, coaliţiile având
o frecvenţă mai rară. Iar acest fapt nu este de dorit.
De asemenea, aşa cum susţin autorii de ştiinţă politică, sistemul de reprezentare
proporţională dezavantajează partidele care vor să guverneze. În acest moment, PD-L
este partidul cel mai bine plasat în sondaje. La alegerile următoare, cu un scrutin
majoritar în circumscripţii uninominale, ar putea să-şi creeze o majoritate confortabilă în
parlament, un cabinet monocolor şi posibilitatea de a face diferite transformări sistemului
politic actual, cum este trecerea de la semiprezidenţialism la prezidenţialism.
După cum se arată, există atât avantaje cât şi dezavantaje pentru introducerea
sistemului majoritar în circumscripţii uninominale. Ele trebuie cântărite cu o mai mare
atenţie. S-ar fi putut face studii aprofundate de oportunitate, fezabilitate şi viabilitate de
8 Giovanni Sartori, Teoria reinterpretată a democraţiei, Traducere de Doru Pop, Prefaţă de Dan Pavel, Iaşi:
Polirom, 1999, p. 190.
9 Robert E. Goodin, Hans-Dieter Klingemann (coord.), Manual de ştiinţă politică, Traducere de Irina Ana
Kantor, Ramona Careja, Ileana-Cristina Stanus, Olivia Toderean, Cosmin-Gabriel Marian, Mirela Nemes,
Andreea-Ioana Cozianu, Iaşi: Polirom, 2005, p. 265.
10 Gabriel A Almond, Verba Sidney, Cultura civică, Bucureşti: Editura Du Style, 1996.
către specialişti de ştiinţă politică. Este o decizie importantă din istoria democraţiei
româneşti, de aceea ar fi fost necesară o înţelegere în profunzime a tuturor efectelor sale.
Nu este exlus ca tocmai principalul scop, acela de a reforma clasa politică, să nu fie atins,
dacă este să ţinem seama de o serie de temeri exprimate de presă, că ar fi alese persoane
cu nivel mare de popularitate, fără a fi în acelaşi timp şi competente.

Nu sistemul electoral e rău, ci intenţiile preşedintelui. Traian Băsescu vrea un sistem cu două partide mari, PDL şi PSD şi un PNL scos în afara Parlamentului

Modernizarea se sfârşeşte în momentul în care Parlamentul şi clasa politică sunt atacate. Fundaţia Horia Rusu demarează o campanie de reabilitare a partidelor politice

Cine e cel mai (ne)populist din ţară?

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie a Fundaţiei Horia Rusu vorbeşte despre avizul Curţii Constituţionale şi atitudinea lui Traian Băses

Prof. univ. dr. Mircea Criste: “Proiectul de modificare a Constituţiei nu este decât un nou exerciţiu de imagine sau o strategie ce ţine de apropiata confruntare electorală”

Cristian Pîrvulescu despre Constituţia lui Traian Băsescu: „Cred că românii ar avea o altfel de părere asupra bicameralismului acum decât în 2009, când s-au concentrat pe alegerile prezidenţiale”

Membrii Comisiei pentru o nouă Constituţie a Fundaţiei Horia Rusu arată care sunt pericolele la adresa democraţiei pe care le conţine proiectul de modificare a Constituţiei prezentat de Traian Băsescu

Profesorul universitar Valentin Constantin, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie a Fundaţiei Horia Rusu, susţine că referendumul din 2009 este ilegal şi nu poate fi pus în aplicare

Constituţia lui Băsescu: remaniere numai cu acordul preşedintelui, suspendarea preşedintelui cu avizul obligatoriu al Curţii Constituţionale, sporirea prerogativelor preşedintelui în materie de referendum, dizolvarea Parlamentului într-un timp mai scurt, deficit bugetar de maxim 3%

Etapele procesului de revizuire a Constituţiei

Ce urmează după excluderea lui Mircea Geoană? Cine vine la Senat?

Mircea Geoană este cu un pas în afara PSD. Excluderea sa de către BPN, în confirmarea deciziei de duminică a Comisiei de Integritate a PSD, este cât se poate de ...
citeste mai departe

România este singura ţară din Balcani care nu a organizat un referendum pentru forma de guvernământ nici la instalarea comunismului, nici la prăbuşirea sa

În dezbaterile ocazionate de aniversarea Regelui Mihai, indiferent de parti pris-urile politice ale comentatorilor, istoricilor sau specialiştilor, s-a evidenţiat faptul că românii n-au fost consultaţi plebiscitar cu privire la forma ...
citeste mai departe