Este moral sa afirmi cu voce tare ceea ce esti, este moral sa fii consecvent in afirmarea crezului propriu, este moral sa gandesti pe termen lung, este moral sa-ti afirmi propria ta identitate. Este moral sa ai curajul sa spui ca esti altfel decat altii, chiar daca acesti altii sunt deocamdata mai multi." În dezbaterile ocazionate de aniversarea Regelui Mihai, indiferent de parti pris-urile politice ale comentatorilor, istoricilor sau specialiştilor, s-a evidenţiat faptul că românii n-au fost consultaţi plebiscitar cu privire la forma de guvernământ pe care şi-o doresc. În lipsa unui referendum, România rămâne sine die într-o dilemă juridică, constituţională şi identitară. Chestiunea formei de guvernământ este un capitol fundamental din viaţa unei naţiuni. Din acest model decurge nu doar arhitectura întregului sistem constituţional, ci şi comportamentul, viziunea şi chiar viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. De aceea, România are nevoie de o dezbatere solidă pe această temă. De unde trebuie să înceapă dezbaterea, care sunt etapele pe care trebuie să le străbatem? Sunt întrebări la care vom căuta răspuns în perioada care urmează.
Comuniştii au instaurat republica populară în seara zilei de 30 decembrie 1947, într-o şedinţă condusă de scriitorul Mihail Sadoveanu, şedinţă care a durat 45 de minute şi pe care juristul constituţionalist Eleodor Focşeneanu a etichetat-o ca fiind o „fraudă juridică”. Focşeneanu a demonstrat juridic că nu există niciun document de convocare a Adunării Constituante (care era în vacanţă parlamentară), iar aceasta nu avea competenţe în modificarea Constituţiei.
Cazul românesc este cu atât mai complicat cu cât se individualizează între naţiunile din Europa Centrală şi de Est. România este singura ţară din Balcani care nu a beneificiat de o plebiscitare populară în niciunul din cele două momente cheie care marchează practic regimul comunist şi consecinţele sale. Actul de abdicare de la 30 decembrie 1947 este marcat de ilegalism şi neconstituţionalism, de „gangsterism politic” şi impunerea voinţei unei puteri din afara României.
După decembrie 1989, românii nu au fost consultaţi cu privire la forma de stat. Deşi era aproape evident că, după patru decenii de regim totalitar, de propagandă şi manipulare împotriva valorilor monarhiei constituţionale, un referendum ar fi dat câştig de cauză republicii, acest lucru poate fi doar presupus. În lipsa unui referendum, România rămâne sine die într-o dilemă juridică, constituţională şi identitară.
Naţiunile care îşi întemeiază sisteme democratice fără o legitimitate în momentul naşterii lor, deci fără un consens general, vor avea crize şi blocaje politice repetate. Este cazul ţării noastre, după 1989
Viaţa unui stat democratic se compune, în primul rând din legi şi temeiuri juridice (legalitate) şi, în aceeaşi măsură, din legitimitate. Acesta înseamnă o acceptare generală, la nivelul societăţii, asupra formelor, instuţiilor şi proceselor democratice. Consensul este unul care garantează, de fapt, temeinicia întregului sistem politic. Există un vestit politolog american, pe numele său Robert Dahl, care a demonstrat că naţiunile care îşi întemeiază sisteme democratice fără o legitimitate în momentul naşterii lor, deci fără un consens general, vor avea crize şi blocaje politice repetate. Este cazul ţării noastre, după 1989.
În ultimii douăzeci de ani, drumul european al României către democraţie, prosperitate şi stabilitate a fost presărat cu nenumărate crize politice. Acestea au constituit o frână evidentă în calea progresului. Răspunsul vine tocmai din această tensiune extraordinară în legătură cu perpetua contestare a întregului sistem politic. Lipsa unui referendum şi crearea unei Constituţii, în lipsa unui consens general, a creat, în timp, surse multiple de contestare.
Problema României nu este una de natura de natură tehnică, juridică. O Constituţie este rodul unei construcţii generaţionale, ea nu poate să se nască dintr-un vid istoric, aşa cum a fost considerat regimul comunist. De asemenea, o Constituţie trebuie să reflecteze istoria unei naţiuni, cutumele şi tradiţiile sale. Aşadar, o problemă identitară, morală, o moştenire statală pentru câteva generaţii.
Cercetând presa şi dezbaterile anilor `90 cu privire la forma de guvernământ, am descoperit de fapt „filosofia juridică” a constituţiei din 1991 (modificată în 2003). Antonie Iorgovan, supranumit părintele constituţiei (preşedinte la acea reme a Comisiei Constituţionale, spunea că „odată cu alegerile de la 20 mai (1990 – n.n.) opţiunea populară a fost implicită pentru forma de guvernământ – republica”.Aşadar, un scrutin electoral pentru o funcţie temporară (mandatul de preşedinte pentru perioada 1990-1992) a statuat pentru generaţii de-acum înainte forma de guvernământ.
Problema referendumului nu poate fi pusă decât în termeni istorici şi ea trebuie contextualizată la situaţia României. Există, astăzi, trei mari teze, cu privire forma de stat a României:
- România este republică pe baza Constituţiei din 1991, care interzice modificarea art. 1 cu privire la forma de stat;
- România are nevoie de un referendum, pentru ca cetăţenii săi să-şi exprime opţiunea majoritară cu privire la forma de guvernământ;
- De vreme ce, la 30 decembrie 1947, românii nu au fost consultaţi cu privire la trecerea la un sistem republican, iar regimul comunist a fost unul „ilegitim şi criminal”, o paranteză a istoriei României, o „non-istorie”, legitimitatea logică şi firească a sistemului post-comunist ar decurge la revenirea la statutuşl de monarhie constituţională, de dinainte de 1947.
Aşadar, după patru decenii de regim totalitar şi alte două de crize profunde (politice şi economice), după o Constituţie cu grave probleme de legitimare, chestiunea referendumului nu poate fi astăzi abordată fără dimensiunea sa civic-educativă. Este nevoie de conştientizarea populaţiei asupra sistemelor de guvernare şi mai ales asupra istoriei acestora în tradiţiile româneşti. Dezbaterile sterile dintre susţinătorii monarhiei şi cei ai republicii, din timpul tranziţiei româneşti, au scos în evidenţă, după 1989, că societatea nu este capabilă astăzi să discearnă între forme de guvernământ principial opuse.Adepţii republicii judecau binefacerile monarhiei constituţionale prin prisma evenimentelor tragice care au implicat instituţia dinastică în perioada 1938-1947, iar suporterii regalităţii „măsurau” neajunsurile republicii raportându-se la republica socialistă din perioada 1947-1989.
Prin urmare, populaţia are nevoie de informaţii consolidate privind sistemele de guvernare şi funcţionarea monarhiilor/republicilor, înainte de a se pronunţa asupra formei de stat. Republică postdecembistă poate fi considerată un proiect hazardat, abuziv şi injust, din perspectiva legitimităţii.
Chestiunea formei de guvernământ este un capitol fundamental din viaţa unei naţiuni. Din acest model decurge, practic, nu numai arhitectura întregului sistem constituţional, ci şi comportamentul, viziunea şi chiar viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Nicio generaţie nu are dreptul să decidă ce este bine sau greşit pentru urmaşii săi. De aceea, România are nevoie de o dezbatere solidă, de o o punere în valoare a tuturor variantelor formulelor de stat (monarhie constituţională, republică parlamentară, republică (semi)prezidenţială) în termeni juridici (constituţionali), istorici (identitari) sau chiar sub aspect sociologic şi psihologic pentru a informa cetăţenii. Abia când aceste informaţii, perspective şi valori asupra formelor de guvernare vor fi cunoscute şi asumate de populaţia cu drept de vot, se va putea organiza un referendum constituţional, care să statueze pentru eternitate forma legitimă de guvernământ a statului român.
Mircea Geoană este cu un pas în afara PSD. Excluderea sa de către BPN, în confirmarea deciziei de duminică a Comisiei de Integritate a PSD, este cât se poate de ...
citeste mai departe
În dezbaterile ocazionate de aniversarea Regelui Mihai, indiferent de parti pris-urile politice ale comentatorilor, istoricilor sau specialiştilor, s-a evidenţiat faptul că românii n-au fost consultaţi plebiscitar cu privire la forma ...
citeste mai departe
RSS Articole