Este moral sa afirmi cu voce tare ceea ce esti, este moral sa fii consecvent in afirmarea crezului propriu, este moral sa gandesti pe termen lung, este moral sa-ti afirmi propria ta identitate. Este moral sa ai curajul sa spui ca esti altfel decat altii, chiar daca acesti altii sunt deocamdata mai multi."
Conform teoriei economice şi analizei comparate a sistemelor economice, nu există decât doua şi numai sisteme de organizare a activităţii economice : economia de piaţă liberă sau capitalismul şi economia de commandă sau socialismul. Desigur, ambele sunt idealtipuri şi nu se regăsesc în formele lor pure decât arareori în practică. Cu excepţia ultimelor state comuniste rămase încă în viaţă, precum Coreea de Nord şi într-o măsură mai mică Cuba, economia planificată comunistă nu mai există ca un sistem economic coerent. De asemenea, nici capitalismul ca idealtip nu există nicăieri în practică astăzi, deşi unele economii cu un grad foarte ridicat de liberalizare, cum ar fi Singapore sau Hong Kong se apropie foarte mult de modelul teoretic.
Două căi
Capitalismul este un sistem economic bazat pe drepturi de proprietate individuală sau privată, schimb voluntar al acestora şi al efectelor create de acestea atât în interiorul cât şi în exteriorul graniţelor unei ţări, iniţiativă antrepenorială şi întreprinderi private, preţuri libere şi stabilitate monetare, care permite acumularea de capital şi deci dezvoltarea economică. Socialismul (comunismul nefind decât titulatura leninist-sovietică a acestui sistem economic şi politic) înlocuieşte proprietatea privată cu proprietatea publică, adică a statului, schimbul liber este interzis, iar coordonarea economică nus e mai face prin sistemului de preţuri ci prin planificare centralizată de către un grup de birocraţi, adevăraţi dictatori ai economiei. Datorită abolirii sistemului de preţuri, moneda îţi pierde rolul de intermediere a schimbului în economia planificată, iar acumularea de capital nu mai este raţionalizată de calcul economic, fiind rezultatul incert şi ineficient al discreţiei comitetelor de planificare.
Căderea comunismului a scos la iveală, chiar şi pentru cei mai îndârjiţi susţinători ai socialismului, falimentul economiei de comandă, aşa cum mari economişti precum Ludwig von Mises sau Friedrich Hayek au anticipat încă din anii 1920. Cu toate acestea, eşecul economiei planificate de stat nu s-a soldat cu o revenire hotărâtă la o economie liberală, capitalistă, deşi în SUA şi în Marea Britanie, dar şi în alte ţări din lume, s-au făcut progrese importante în această direcţie în anii 1980 şi începutul anilor 1990.
Sistemul economic actual din cea mai mare a ţărilor dezvoltate sau emergente, inclusiv România, este un sistem mixt, intervenţionist sau dirijit în care economia liberă, capitalistă coabitează cu cea de stat sau cu controlul de stat. Desigur, ponderea statului şi modul în care intervine acesta variază de la o ţară la alta. ÎN SUA, Europa Centrala şi de Est sau Asia de Sud-Est, ponderea statului este comparativ mai scăzută decât în statele Europei occidentale, deşi presiunea competiţiei internaţionale a dus la o relaxare a fiscalităţii, liberalizare şi o relativă reducere a rolului statului în anumite domenii chiar şi în aceste ţări.
Instabilitatea intervenţionismului
Sistemul economic mixt sau intervenţionismul nu este un sistem economic de sine stătător, o alternativă la capitalism sau socialism, ci doar un hibrid instabil între capitalis şi socialism. Ca urmare, el este marcat de multiple tensiuni create de intervenţiile multiple ale statului, cu consecinţe neintenţionate greu de anticipat, în funcţionarea economiei libere de piaţă. El se caracterizează prin prezenţa unui sector public imens, variind între 20% şi peste 50% în funcţie de ţară, care distorsinează alocarea economică, adică ghidată de preţuri libere, a resurselor şi pune o frână asupra dezvoltării economice, prin consumul de resurse care ar fi putut fi canalizate eficient spre investiţii în sectorul privat, cât asupra inovaţiei datorită caracterului inevitabil birocratic, comanditar, ierarhic, după care funcţionează. Cea mai mare parte din acestea sunt dirijate către subvenţii cu un aşa-numit caracter social, al căror efect este să destimuleze munca şi iniţiativa individuală, sau spre bunuri publice furnizate ineficient de stat, cum ar fi servicii medicale sau de educaţie, deşi acestea pot şi, în multe locuri, au fost furnizate ordinioară de sectorul privat. În egală msură, intervenţionismul se caracterizează prin controluri directe şi indirecte asupra asupra preţurilor, sub formă de tarife vamale, taxare excesivă sau cu caracter distorsinonat, reglementări vizând producţia, vânzarea sau consumul de bunuri, salarii minime, carteluri legalizate, cum sunt breselele notarilor, contabililor, avocaţilor s.a.m.d., licenţe, brevete şi alte bariere în calea liberei întreprinderi. În multe cazuri, sistemul economist comportă şi mari întreprinderi de stat, ineficiente, anti-concurenţiale, conduse după principii politice mai degrabă decât economice.
Efectul de frână asupra dezvoltării economice al intervenţiei statului şi creşterii sectorului public este uşor de demonstrat şi a fost adesea măsurat. Statele cu o mai mare libertate economică, precum SUA sau anumite state din Asia de Sud-Est, cunosc, în mod constant, rate de creştere economică mai mari ca statele supraponderale din Europa de Vest. Salariile minime ridicate din Europa de Vest de pildă, sunt responsabile pentru şomajul structural ridicat din aceste ţări, mult superior şomajului din SUA.
Intervenţionismul nu se reduce, însă, doar la economia reală. El este la fel de prezent, dacă nu mai prezent, în sfera financiar-monetară. Deşi stânga şi dreapta etatistă afirmă că dereglementarea din sectorul financiar este responsabilă pentru criza actuală, în realitate exact contrariul este adevărat. Sectorul financiar este printre cele mai reglementate sectoare economice. El este supravegheat de aproape de banca centrală, un monopol monetar de stat, şi influenţat în mod direct de acţiunile acesteia, la rândul ei tributară acţiunilor guvernului. Deşi în anii 1980 şi 1990 economiştii de orientare liberală au forţat băncile centrale să menţină o inflaţie redusă, expansiunea masei monetare, pentru a acoperi deficitele bugetare sau alte priorităţi pe termen scurt, continuă să fie o acţiune de rutină a băncilor centrale, inclusiv în ţările dezvoltate, cu efecte distorsionante asupra activităţii economice. Aici trebuie căutate cauzele crizei actuale şi a crizelor de avânt şi cădere, cunoscute de sistemul intervenţionism în mod periodic. Aşa cum ştim, la baza crizei actuale se află expansiunea bazei monetare de către Fed şi băncile centrale din Europa, eşecul reglementării financiare după normele Basel II şi politica monetară, care a generat faimosul hazard moral, incitând băncile să îşi asume riscuri extraordinare, în ideea că statul nu le va lăsa să se prăbuşească. Ceea ce statul a făcut de altfel, erodând mecanismul sanitar al capitalismului, care forţează la disciplină şi eficienţă.
Priorităţile unei reforme liberale
Aprofundarea liberalizării trebuie să înceapă prin reducerea veniturilor statului, adică prin diminuarea poverii fiscale a contribuabilului. Sistemul fiscal trebuie să fie simplu, uniform (flat tax), nediscriminatoriu, să evite dubla taxare a veniturilor şi ratele de impozitare să fie reduse. Toate taxele suplimentare, în afara cotei uncie, ar trebui gradual eliminate. În al doilea rând, trebuie eliminată capacitatea statului a recurge la deficite şi de creşte datoria publică. În al treilea rând, Banca Naţională trebuie se concentreze exclusiv asupra inflaţiei şi să nu poate monetiza datoria publică, reducând puterea de cumpărare. Statul nu ar trebui să colecteze, în această fază, mai mult de 20% din PIB. În aceste condiţii, forţele antrepenoriale şi sectorul privat al societăţii se vor putea dezlănţui într-un mediu predictibil si atractiv, caracterizat prin predictibilitate fiscală şi monetară.
În acelaşi timp, trebuie demarate mari reforme structurale, în vederea reducerii sectorului public, încheierii procesului de privatizare a companiilor de stat, dereglementării şi reducerii birocraţiei. Este nevoie şi de o mai bună definire şi protecţie a drepturilor de proprietate şi de infuzarea unei anumite competiţii în serviciile publice asigurate de stat, în vederea trecerii, ulterior, la privatizarea acestora.
Sistemul educaţional poate fi transformat într-un sector dinamic şi creativ, prin introducerea unui sistem de vouchere, în care banii de la stat urmează elevul, indiferent de şcoala urmată, privată sau de stat. De asemenea, prin credite fiscale poate fi stimulată implicarea sectorului privat în finanţarea învăţămtului la toate nivelele : şcoli, licee, universităţi.
În domeniul pensiilor, trecerea la un sistem de pensii private obligatorii prin capitalizare trebuie accelerată. Avantajele acestuia se vor reverbera asupra întregii economii, deoarece capitalul din fondurile de pensii va merge către investiţii.
În domeniul asigurării de sănătate, trebuie trecut la un sistem de conturi inviduale, bazate pe contribuţii, prin care fiecare salariat va benefia de un pachet minim de servicii medicale. Spitalele trebuie privatizate, pentru a fi exploatate eficient şi responsabil, sau transformate în fundaţii private, care funcţionează din donaţii şi sponsorizări.
Bogdan Enache
Mircea Geoană este cu un pas în afara PSD. Excluderea sa de către BPN, în confirmarea deciziei de duminică a Comisiei de Integritate a PSD, este cât se poate de ...
citeste mai departe
În dezbaterile ocazionate de aniversarea Regelui Mihai, indiferent de parti pris-urile politice ale comentatorilor, istoricilor sau specialiştilor, s-a evidenţiat faptul că românii n-au fost consultaţi plebiscitar cu privire la forma ...
citeste mai departe
RSS Articole